Când dorul naște monștri

Te pierzi întâi pe tine

Apoi distrugi ce-i drag

M-alungi încet pe mine.

Când tu de la distanță

Uiți pentru ce-ai venit

Te pierzi printre cuvinte

Povești despre pețit.

Când dorul naște monștri

Conștiința nu-ți mai tace

Te zvârcolești întruna

Nimic nu se mai face.

Te uiți în jur și-ți pare

Că tot ce vei atinge

Clipa-ți va nărui

Și inima-ți va frânge.

Tu nu-nțelegi că lumea

Nu e despre ce simți

Atunci când pentru tine

Ar scrijeli din dinți.

Tu nu pricepi iubirea

Ca pe ceva distinct

Ce nu are a face

Cu ce tu simți, ci simt.

Când dorul naște monștri

Te rupi de jurăminte

Te detașezi de tot

Și mergi doar înainte.

Ajungi la cap de drum

Vezi umbre în lumină

Apoi tardiv observi

Că nu-ți mai sunt Divină.

Că m-am desprins de tine

Ținându-mă prea strâns

M-ai înecat în ape

M-ai luat drept neajuns.

Când dorul naște monștri

Iubirea pierde tot

În fața unei lupte

La care nici n-ai fost.