Dacă am ști să împărțim binele precum răul am fi mai mult decât simple mizerii ce nu caută nimic decât să-i împroște și pe ceilalți cu propriul venin. În viață nu e totul despre a aștepta să ți se ceară și despre a te simți lezat atunci când nu primești. E pur și simplu despre a da! Să dai fără să pretinzi a obține altceva la schimb. Să dai fără a cunoaște oamenii și fără a judeca neavând la bază o poveste. Să dai tot ce ai tu mai bun și mai frumos, astfel încât să poți învia și cele mai uscate gânduri.
Am afecțiune. Îți dau. Vrei? Despre asta este vorba în a ne face viața mai frumoasă, în a ne țese un văl de fericire, ci nu o umbră ce ne însoțește la fiecare pas. Trebuie să știi să primești, să te încânți cu fiecare salut și sfat, să apreciezi tot ceea ce vine de la oamenii curați ale căror principii despre succes nu ruinează valori și adevăruri.
Am înțeles în timp că fericirea și dragostea nu vin niciodată în urma unor căutări disperate ce seacă omul de puteri, ci abia atunci când nu numai că nu cauți, ci când ești obsedat de a-ți împrăștia iubirea în sufletele tuturor cadavrelor ce împânzesc lumea. Cum poți fi fericit când n-ai fost capabil niciodată să-l faci pe altul să cunoască ce-i un zâmbet venit din adâncul sufletului său? Cum poți iubi propria fericire când n-ai văzut-o niciodată răsărind din ale tale palme ce-au topit cândva înghețul tristeții și-au dărmat barierele fricii? Cum poți vreodată valorifica ceva ce n-ai putut să cumperi din vama ipocritei vieți și să privești cum crește chiar în fața ta?
Din afara cercului se vede întotdeauna mai bine și să oferi tot ceea ce-ți lipsește ție celorlalți te va ferici infinit căci doar astfel vei înțelege și tu cât de tare ai nevoie să simți tot ceea ce împarți celor din jur. Înainte de a învăța cum să ne apărăm pe noi ar trebui să învățăm cum să-i protejăm pe ceilalți. Să ne gândim la ce anume poate duce sufletul fiecăruia și, în fapt, de ce facem asta?. Să înțelegem întâi prin propriile simțuri tot ceea ce transferăm și să ne simțim ca și cum am fi în locul celuilalt.
Am afecțiune. Îți dau. Vrei? Și de nu vrei, ar trebui să nu îmi pese și să-ți ofer pur și simplu șansa de a gusta din ceva ce n-ai avut niciodată șansa să cunoști, motiv pentru care tot ceea ce ești capabil să oferi la rândul tâu nu se rezumă decât la mizerii care te-au motivat de-a lungul timpului să crezi că lupta cu viața este despre a răni cât mai mult și a ieși la suprafață cu orice preț.
Să fii bun nu numai că nu te costă nimic, ci ți-ar demonstra ție că poți fi tot ceea ce ești și că poți obține tot ceea ce ai fără a fi nevoit ca-n urma ta să lași victime ale propriilor neajunsuri. Fără a-i folosi pe ceilalți drept coș emoțional și fără a lovi în cei pe care nu-i vezi nimic mai mult decât vaste preconizări ale unor eșecuri în care de fapt te oglindești chiar tu.
Am afecțiune. Îți dau. Vrei?