M-am întrebat de mii de ori
Și n-am găsit încă răspuns
Ți-am fost eu scrib sau doar un rob
De care mila te-a străpus?
Veneam și vrednic mă rugam
Știindu-mi anii întunecați
Umpleam biserici și plângeam
Doar să-mi ajungă ruga veac.
N-aș fi crezut c-o să-mi apari
Nici când cu urlet te-am cerut
Iar tu nici gând nu mă voiai
Fiind rupt de vreun început.
Nu te-am dorit în realitate
Te-aveam în pumni doar ca pe-un astru
Îți mângâiam obrajii dulci
Iluzia mea, înger măiastru.
Te-am tot atins și încercat
Cum să poți fi al meu dictat
Și cum brusc mâna unui Zeu
Să-mi dea al meu suflet curat.
Tu m-ai iubit făr’ de știință
N-ai căutat să mă descoși
Și adânceai a ta simțire
Căutând doar să mă miroși.
Tu nu aveai a ta ființă
Și n-ai fi fost întreg vreodată
Călătoreai fără să știi
Că faci din tine om de piatră.
M-ai așteptat de la-nceput
Nici nu știai c-am să mă nasc
Și toate cele ce-ai trecut
Au fost să poți să mă demaști.
M-ai adunat din mărăcini
Mi-ai luat și ura din priviri
Jurându-mi ferm, iubitul meu
Că orice răni mi-s amintiri.