La tine-n suflet mi-era cald, obișnuită doar cu friguri
Eu mă purtam neelegant cu inima-mi crescută-n triburi
Apoi m-ai luat și m-ai crescut ca pe-o sămânță fără viață
La sânul tău, încăpățânat ai vrut doar să îmi fii povață…
Eu te-am crezut, neștiutoare, deși știam de dinainte
Ce gust avea dezamăgirea și cum mă pierd printre cuvinte
Am vrut să-ți dau curatul meu și te-am lăsat să mă îndrumi
Cu praf de stele mă îmbeți și-apoi din Iad te miri c-aduni
Pe fata ta, cea făr’ de știință, când ce-nvățase era drumul
Acum ferit din calea ta, că știu să fug de-ți simt parfumul
Prefer să plec, nu mă ascund, rămân proptită-n astă casă…
Când vei veni, drăguțul meu, nu voi mai fi a ta mireasă
Că de dai timpul din clepsidră pe dansul orbitor răbdării
Eu voi ‘griji iar rana mea cu leacul sfânt, sărat al mării.