Sunt unele lucruri care pur și simplu nu te lasă în pace. M-am tot întrebat dacă ne naștem predispuși spre a fi sau nu fericiți și, de cele mai multe ori, m-am pierdut într-un cerc în care am rămas pentru simplul fapt că mi-era teamă să nu rănesc. M-am abandonat de cele mai multe ori și mi-am înecat lacrimile în orice mă înconjura doar ca să nu suflu rănile deschise ale cuiva pe care cândva l-am iubit.
Mi-am dat seama după destul de mult timp că tot ceea ce suntem reprezintă suma propriilor alegeri, mai precis, tot ceea ce trăim reprezintă nu ceea ce ne este dat, ci exact ceea ce putem noi face. Dacă înainte aș fi spus că să lucrezi cu tine este, probabil, unul dintre cele mai grele lucruri, acum sunt mai sigură ca niciodată.
Fiecare lucru pe care îl facem ne este de fapt un obicei. Chiar și iubirea. Unii iubesc prea mult tot ceea ce găsesc, ocrotesc obsesiv, se leagă de lucruri pe care-și doresc să le construiască pentru umplerea falsă a unor pahare pompoase de șampanie ale căror picioare se fisuraseră demult… și, totuși, continuă!
A fost o perioadă în care mergeam de mână mai degrabă cu binele decât cu răul, credeam că să mă afund în întuneric îmi va alina suferințele de dincolo de societate și am ajuns să mă scufund în propriile minciuni până când am avut de ales cu adevărat între a trăi și a renunța la tot. Mi-a fost tare greu să aleg să trăiesc. După ani de zile în care trăiești doar înconjurat de fantasme și zâmbetele unor prieteni care se ascund în sticle și seringi începe să ți se pară foarte greu să te împrietenești cu realitatea, iar când te vindeci, dacă ai curajul să o faci, îți dorești de cele mai multe ori fie să epuizezi tot ceea ce este negativ și te consumă, fie să dai din nou așa de mult încât te rărăcești din nou.
Oamenii se strică. Nu toți! Sunt sigură! Însă e foarte important să analizezi bine momentul în care decizi să vinzi părți din viața ta. Când te faci vulnerabil, ar trebui să alegi cu grijă ce și cui anume oferi nu pentru că ai putea schimba impresii, ci numai pentru că povestea fiecăruia merită să mângâie suflete care de multe ori ar fi avut nevoie de un pansament real de care nu s-au putut bucura.
Știi? Când te trezești de multe ori în lumina reflectoarelor despre care realizezi mai apoi că-s lămpile obosite ale altui spital care te-a salvat de tine, și asta numai la suprafață, începi să auzi cu adevărat oamenii. Începi să vezi, să simți și, cel mai important, să fii selectiv. Începi să înțelegi că fiecare este o piesă de puzzle și că nu tot ceea ce ți se arată este palpabil. Începi să vezi că singurul pentru care trebuie să câștigi jocul ești tu. Începi să crezi că ori de câte ori te doare știi că mai poți puțin, iar toate astea nu merită o secundă dacă te întorci.
În cercul meu… am rămas doar pentru că de fiecare dată când am spus ,,niciodată” am rupt legământul față de mine și m-am întors cu sufletul zdrobit, ștergându-l de sânge și suspine și aruncându-l din nou în carusel. În cercul meu am rămas de frica de a nu atinge pe celălalt și de a mai duce eu puțin. Din cercul meu am început să ies demult și încă alerg… până într-o zi când știu că voi alege cum poate fi finalul!