Când nu ai fost oricum dorit
pe lume ai venit povară,
tristețea te-a acoperit
în tine nu ști primăvară.
Când nașterea ți-a fost blestem
serbarea ta dorea pomana
sau începutului etern
în cimitir să porți coroana.
Când sentimentele-ți erau
un interzis strict de ocară
și totul îți era prescris
iadului tău te provocară.
Când nimănui n-ai fost cadou
doar un pietroi legat de gât
să încetezi să speri cândva
că vieții n-oi plăti tribut.
Când soarta vei dori s-o schimbi
să mai privești într-o oglindă
și de nu vrei să o accepți
mai bine-ai fi zidit de grindă.
Picioarele ți-oi legăna
deasupra unui scaun vechi
doar huma încă te-o chema
ca vietățile-i să-ncerci.