Mi-a încolțit în minte brusc o întrebare
și singurul ce-mi era strâns era un mort întins în zare
când m-am apropiat, subit, a dispărut, dar am privit
de-odată sus, deasupra mea, se legăna milostivit.
Nici nu l-am întrebat de-i bine, ce ironie despre morți
oricum pe toate el le știe, acum e sfânt printre negoți
la granița pieței din ape, el și-a plătit trecerea lină
când fără aer se zbătea eu urmăream cum se înclină.
Am tras de sub balansul lui un scaun vechi și scorojit
ultimul lucru ce-l avea fu să-l mai țină sprijinit
apoi când s-a învinețit am înțeles s-a terminat
și, totuși, cine-n astă lume poate fi declarat bărbat?