Bujori și stânjenei
Mi-ai frânt pe la picioare
Și am călcat pe ei
Și nu mi-e încântare.
Dar tu mi-ai arătat
Cum natura întreagă
Nouă ne-a dedicat
A ei ființă firavă.
Și uite-așa ai adus
Cu tine dimineața
Roua și ghioceii
Parfumul și dulceața.
Ai muncit din greu
Să vii să-mi dăruiești
Din cerul ce desprinde
Din noi numai povești.
Ai strâns într-un ulcior
Din apa unui râu
Păcatul să mi-l speli
Să uit că sunt păgân.
Și mi-ai furat o rază
De-a soarelui lumină
Și-acum îmi stă în piept
Mă-ndeamnă și m-alină.
N-am cum să-ți dovedesc
Ce-nsemni tu pentru noi
Dar pot să-ți amintesc
Trăim doar amândoi.
Și când vom fi toți trei
În el ne-om oglindi
Acum suntem părinți
Demult am fost copii…