De-ai fi știut tu cât mă doare
Măcar cuvântul să mi-l spui
Ori o silabă cu ardoare
Să nu mă lași a nu știu cui…
De-ai înțelege că plecarea
Nu-i chip de lume să-ți arate
Nici câte nopți sau zile am dus
Și toate au fost însângerate.
De-ai fi știut anticipa
Tot ceea ce-am mărturisit
Cum gura care mă rănea
Cândva era tot ce-am iubit.
De-ai fi-nțeleș că nu glumeam
Și că la fiecare ceartă
N-amenințam, ci îți spuneam
Că faci din noi subiect de artă.
Îți promiteam că am să plec
Și îți ceream simplu schimbarea
Nu mai știam să te-nduplec
Simțeam atunci doar disperarea.
Ți-aș arăta puțin cât doare
Știu că n-ai suporta în veci
Să mai asculți a mea cântare
Sau să-ți mai cer să mi te-apleci…