N-am să-ți mai rostesc niciun cuvânt
Nici mâcar pe cele două
Ce mi le-ai spus tu tremurând
Când ne știam numai de-o oră.
N-am să-ți mai spun cât îți voi fi
Te voi lăsa în timp să vezi
Cum din noi doi curând va fi
Un înger bun cu ochii verzi.
N-am să-ți mai spun că n-ai să pierzi
În astă viață sau dincolo de ea
Acel ceva ce nu-ți mai cuvântez
Pe care ți-l arăt cu toată ființa mea.
N-am să îți mai spun că-mi ești obsesia firii
Și nici că eu cu tine sufletul mi-l hrănesc
Și n-am să îți mai spun că ești presus iubirii
Eu doar am să-ți arăt, iubitul meu ceresc!