Majoritatea oamenilor simt nevoia să își evidențieze mândria față de propriul copil oferindu-i acestuia ocazia să arate ce știe el mai bine, în special în fața străinilor, că doar prima impresie este baza oricăror opinii formate de societate, opinii care mai ales în prinvința modului de a-ți descrie copilul ar trebui să fie mai mult decât lipsite de valoare.
Interacționând permanent cu copii de toate vârstele am observat că ceea ce adulții înțeleg în general prin a-l face pe copil să se simă bine este, de fapt, exact ceea ce îl face pe copil să se simtă stânjenit. Îmi amintesc o întâmplare banală din lift în care tatăl, împreună cu copilul său, ceruseră permisiunea să intre, iar apoi spunea: ,,Ia zi, tati, cât fac 2+2? Dar care este capitala Franței? Haide, știi că știi, să audă și doamna, să vadă ce deștept ești!”
Eu nu cerusem nimic, nici nu știam de ce aș fi cerut ceva și de ce o astfel de demonstrație ar fi fost necesară, în fond, de ce am învăța copiii că informațiile pe care ei le dobândesc, le asimilează au drept scop etalarea lor în fața lumii pentru validarea unor calități pe care singuri ar trebui să le conștientizeze. De ce ne-am pune copiii în stresul brusc al unei demonstrații de forțe când am putea pur și simplu să-l facem să se simtă iubit și apreciat pentru ceea ce este el, el ca prezență, ca om în formare, fără a-l trata ca pe un exponat care cu cât va oferi mai mult, cu atât va atrage mai multe aprecieri.
Aprecierile ce mângâie sufletul copilului și construiesc fundația solidă a încrederii sale de sine nu vor veni oricum niciodată din partea străinilor și nici măcar a rudelor, ci a părintelui. Copilul își dorește să facă ceea ce face părintele atunci când este mic, îl admiră și îl consideră piatra de temelie perfectă a viitorului său și orice laudă sau învățătură din partea acestuia este de fapt ceea ce contează cu adevărat, copilul se simte iubit și se iubește atunci când nevoile sale sunt definite de asta, ori mai apoi va fi doar un alt adult ce va căuta cu disperare aprecierea în ochii unei societăți ce nu doar că nu-i va recunoaște permanent nevoia de validare, ci nici nu îi va putea umple vreodată golurile copilăriei, singura sa șansă de a se lepăda de dorința excesivă de a fi văzut de alții fiind să se vadă pe sine, să se aprecieze și să înțeleagă că uneori, oricât de nedrept ar părea, unele lucruri nu mai pot fi recuperate, însă pot fi lăsate să se așeze, lăsând pur și simplu loc etapelor noi.
Și, totuși, am întâlnit și altfel. Am întâlnit și oameni a câror mândrie față de copilul lor se citea în ochii acestora fără să fie nevoie să însire zeci de activități ale copilului sau să-l pună pe acesta să demonstreze câte ceva din aptitudinile sale. Am întâlnit și oameni ca Natalia, care atunci când mi l-a prezentat pe al ei, a spus simplu, dar cu atâta dragoste în glas, cum de mult nu am mai auzit ,,Uite, el, e băiatul meu!”. Nimic mai frumos și mai sincer. Nimic mai curat și mai clar de descris în legătură cu iubirea sa față de copil și, mai mult decât atât, nimic mai mult decât încrederea enormă în ceea ce este el deja. Când nu simți nevoia să demonstrezi nimic prin prisma copilului consider că ești sigur pe ceea ce crezi tu, cel puțin, că ai făcut bine pentru el. Când nu tratezi copilul ca pe un participant la o olimpiadă inopinată înțelegi că ceea ce îl definește în viață ca om nu este modul în care îș văd ceilalți, ci modul în care se simte el. Când nu tratezi copilul ca pe un exponat, el știe că-n viitor va putea ieși din vitrina brațelor părinților fără a fi nevoit să aibă în permanență reflectoarele asupra sa, căci el, prin simpla sa prezență și prin ceea ce va decide singur că trebuie să ofere, se va integra acolo și numai acolo unde el alege să facă asta, iar părintele, în tot acest timp, înțelege că viața copilului nu-i produsul finit al unui job bine făcut, nu-i proiect sau trudă ostenitoare, ci priciperea față de importanța construirii unui adult stabil, lipsit, pe cât se poate cel puțin, de traume emoționale și lipsit de lanțurile strânse ale extremelor, un adult sănătos emoțional care va ști că întotdeauna oamenii ce-l vor aprecia cu adevărat vor avea răbdare să-l descopere, timpul neconstrângându-l să demonstreze nimic atunci când nu simte această nevoie.