În vârf de brad stătea un ghimpe
Plimbat de vânt din crengi tăiate
Trist, abătut de vremea sa
De amintirile-i uitate.
Ajuns în vârf nu mai contează,
Timpu-i oricum pecetluit
De tinerețea-i obosită
Rămasă acum final cumplit.
Așteaptă vântul, tre’ să vie
Parcă-și spunea doar așteptând
Natura finalul să-i scrie
Să-și ducă moartea doar umblând.
Necredincios, cum poa’ să uite
C-aici toate ce-au poposit
Vor fi nicicum fără de rost
Doar basm omului cel umbrit.
La supărare să-i fii cântec
Ghimpele meu, răsari din humă
De vremea iar te-o umezi
Ființei să nu-i fi lacună.
De n-ai izbândă, luptă iară
Ajuns-ai sus nu ca să pieri
Să fii speranță vieții, poate
Azi doar capitol tu închei.