Nici nu negam că va durea,
dar când te-am văzut cu ea de mână
și cum suav se prelingea
în brațele-ți ca o stăpână
simțeam în mine, încuiat,
un soi de-amar, lung fermecat
de n-ar mai fi putut să-l spele
nici cel mai brav și crud soldat…
Și când te-ai întors spre mine
și am văzut cum se ținea
mânuța mică și curată
a unui prunc ce te iubea
am înțeles că nu mi-i loc
că tre’ să fug cât mai departe,
că eu cunosc doar tragedia,
iară tu meriți ce-i aparte.
Comoara ta de preț să fie
a ta familie și de chin
să te ferească dintr-o mie
Cel Bun de-al Șarpelui venin
și să nu uiți că-n lumea asta
oricât voi hoinări nebună
eu te-am iubit neîncetat
semnat, a ta, dulce minciună!