Mi-e bine, stai liniștit, n-am nevoie de tine
așa cum n-am avut nici în zecile de nopți
când mă rugam să vii, să mă-nțelegi, în fine,
iar tu mă petreceai, cămașa să știi s-o scoți.
De multe ori vorbele tale îmi aminteau de copilărie
de pașii reci, ghidați de foame, al unor traume, nu știi
nici cel ce m-a văzut demult, nici cine mă va strânge-n brațe
ce-nseamnă interiorul meu, cum sufletul mi-e numai ațe.
De multe ori zbieram ‘nauntru-mi făr’ să-nțeleg tot ce urma,
că eram condamnată oricum să fiu sortită ei cândva
tu, te-ai născut odat’ cu mine, nesăbuito, ăsta-i chin,
dar azi am învățat trăi cu tine, iar tu mă seci de viață puțin câte puțin…