Am ajuns! În sfârșit! Ăsta mi-e locul!
De-ai ști cât te-am dorit, moarte…
ești totul!
Te-am căutat cu jing fugind de operații
pe sufletu-mi deschis și plin de fribilații…
Frigul ăsta-i altfel, îmi place și-ntr-un fel
acum că-l simt în mine parcă a fost mereu al meu,
iar funia de-mi strânge la capăt de sicriu
gleznele mele vinete mă face să cred că-s viu.
Ciudat! Încă mai simt! Dureri și amorțeli
chiar dincolo de ape, de toate porțile pe care le-am plătit
aici să fiu de-acum, tu, să mă fi primit!
Coșciugul mi-e purtat de mulți necunoscuți,
câțiva copii se miră spunând că sunt mireasă,
pe margine de groapă niciunul nu slujiră
cu lacrimi sau suspine și stai! N-am fost mireasă!
Adu-mi repede, acum, o rochie de nuntă
să mi-o atârni frumos pe-un trainic umeraș,
afară nu e nimeni, iubești o muribundă?
Nici gând, era firesc, nu-i urmă de ostaș!
Când m-oți acoperi, iar pe capac va curge
printre palmele voastre pământul sfărâmat,
deja eu voi cunoaște oameni din altă lume,
la voi, la suprafață deja uitării condamnat.