Cine vrea la tablă? Nimeni! Nimeni nu vrea la tablă sau nimeni cu excepția celor pentru care avem cuvinte de laudă în detrimentul copiilor care chiar și atunci când încearcă și își doresc să reușească sunt dojeniți și umiliți în fața colegilor lor.
Îmi amintesc anii de școală în care ne înghionteam unii pe alții, în funcție de materie, încurajându-l pe cel cu cele mai mari șanse de reușită să îi scape pe ceilalți. Să ne scape de parcă ieșitul la tablă ar fi fost una dintre rețetele perfecte pentru a ne strica ziua și, eventual, pentru a mai culege o descriere mizeră a incompetenței noastre de a le ști pe toate, incompetență pentru care vă rugăm să ne ,,scuzați”. Ne fofilam și speriam de ieșitul la tablă ori de câte ori ne aflam la una dintre materiile care pur și simplu nu ne atrăgeau, cum de altfel, așa a fost și pentru cel ce se presupune că a ales să predea obiectul respectiv tocmai pentru că acela i-a trezit cu adevărat interesul. Prin urmare… mie de ce trebuie să îmi placă obligatoriu materia predată de orice dascăl de-al meu? De ce nu am voie pur și simplu să particip activ la oră, să îmi doresc să acumulez informații fără să îmi doresc performanță, să încerc să respect ceea ce mi se cere fără a mă preface în culmile pasiunii?
,,Cine vrea sa iasă la tablă?” a cauzat de-a lungul anilor atâtea comportamente simulate în rândul tinerilor că la un moment dat am început să mă întreb care era de fapt factorul declanșator al acestei temeri. Mai exact, ce ne speria așa de tare încât ieșitul la tablă era de refuzat încă dinainte de a ști motivul pentru care am fi mers în fața colegilor noștri.
Spre norocul meu, care știu că nu a fost al tuturor copiilor, am avut parte de o mulțime de profesori care au reușit să ne scoată din frica aceasta nefirească de a ne exersa abilitățile în fața clasei, însă am întâlnit și profesori înaintea cărora tabla reprezenta doar un instrument cinic de exercitare a unei puteri inexistente, penibile și demne de dispreț. Pentru unii scosul la tablă era doar o altă șansă de a demonstra faptul că profesorul, marele Dumnezeu al acelei ore, era net superior amărâților din fața sa, drept urmare satisfacția majoră provenea din solicitarea celui mai puțin știutor, însă nu pentru a-l ajuta să își îmbunătățească modalitățile de utilizare a informației, ci pentru a-i demonstra încă o dată cât de bun de nimic este. Și uite așa marele profesor nu doar că lezează orice intenție a acelui copil și a celor asemenea lui de a mai ieși în fața clasei sau de a-și mai demonstra vreodată aptitudinile în fața unui public, ci conturează tuturor micilor personalități în formare din fața sa ideea conform căreia între umilință și plăcere există o conexiune aparte.
Extrem de fals! Extrem de trist! Un profesor adevărat trebuie să fie îndrumător pentru elevii săi. Trebuie să fie temelia tuturor comportamentelor demne și cinstite ale unor oameni ce poate, într-o zi, își vor dori să fie asemenea lui. Un adevărat dascăl își va încuraja elevii să împărtășească, să transfere informații, să ajute și să susțină orice demers nobil al dorinței de evoluție! Un profesor adevărat nu obosește, nu pune etichete, nu ceartă disprețuitor, nu descurajează și nu pune la colț înclinațiile unui tânăr. El e călăuză și lumină copiilor săi, el e calm și răbdător ca o gură de aer proaspăt pentru fiecare dintre elevii lui. El e bun și, totodată, sever și îi învață pe ai săi că a fi profesor înseamnă a fi un bun cunoscător al materiei sale, însă nu un ,,știe tot”. El învață la rândul său din comportamentele copiilor, privește, analizează și simte nevoile fiecăruia. El acceptă faptul că viața sa este o oază de informații pe care este dator ca în permanență să le dezvolte. El acceptă că e un om în mâinile căruia se află formarea altor oameni, iar atunci când nu poate face asta se resemnează și înțelege că locul său nu a fost niciodată la catedră!
,,Sarcina unui profesor este să stimuleze oameni aparent obișnuiți să facă un efort neobișnuit. Marea problemă nu constă în a identifica învingători, ci a îi transforma pe oamenii obișnuiți în învingători.” K. Patricia Cross