Îmi amintesc aproape zilnic de poveștile despre iubire, devotament și viață pe care le auzeam încă din copilărie și care au început să se dizolve ușor, ușor cu trecerea fiecărui an, cu fiecare pas mic făcut către anii în care am cunoscut pe propria-mi piele ce înseamnă cu adevărat toate aceste sentimente.
Cel mai trist mi se pare că, deși în poveștile ce-mi erau citite, începuturile erau întotdeauna grele, iar finalurile fericite, în realitate, tot ceea ce se derula înaintea mea era tocmai contrariul. Era practic reflexia unor dovezi clare ale faptului că a veni în viața cuiva nu este nicidecum greu, însă a rămâne este întotdeauna o adevărată luptă, nu cu ceilalți, ci cu sinele.
Să rămâi înseamnă să faci alegeri, să înțelegi că nici cel de lângă tine, nici ceilalți oameni nu simt la fel. Să vrei să aperi, să ocrotești cu prețul propriilor zâmbete. Să rămâi înseamnă luptă, înseamnă lacrimi înnodate în bărbie, înseamnă iertare și mai presus de orice… înseamnă timp.
Nimic în viața unui om nu este mai prețios decât timpul. La urma urmei, eu cred că totul poate fi recuperat, înlocuit, alinat cumva, însă timpul pierdut nu se va întoarce niciodată.
Începuturile sunt întotdeauna frumoase. Sunt asemenea unei ape limpezi sub care niciunul dintre cei doi nu știe ce se află cu adevărat. La începuturi oamenii nu se cunosc, nu-și știu trecutul, nu știu nimic despre fostele iubiri, nu au habar despre lucruri ce încă îi leagă de alți oameni, nu se identifică nicicum cu ideea de teamă de a-l pierde pe celălalt pentru că nimeni nu se poate simți amenințat de ceva despre care nu are cunoștință. Astea sunt începuturile! Vorbele frumoase, aspirațiile, cuvinte de alint, dorința permanentă de a petrece timp, de a vedea pe celălalt, toate înecate de cele mai multe ori în întâlnirea cu realitatea. Nimeni nu apare în viața noastră gol de sentimente, trăiri, experiențe, greșeli. Nimeni! Fiecare dintre noi a fost, este și se dezvoltă în continuare în funcție de alegerile pe care le face. Fiecare dintre noi are dreptul și puterea asupra proprie-i persoane de a alege unde și cu cine să rămână.
Nu este greu să vii, ci să rămâi și nu pentru ceea ce te doare, ci pentru ceea ce refuzi să vezi sau să duci. Cu adevărat greu, dar înălțător este să vrei să fii acolo, să înțelegi că atunci când un om îți dă pune trecutul în față este mai nobil decât a-l cosmetiza sau a-l ascunde. Să pricepi cum toate astea înseamnă încredere, respect, valori infinit mai importante decât pura atracție față de acel om.
Să rămâi înseamnă să reinventezi propriul univers în așa fel încât singurul tău scop să se rezume la a-ți construi fericirea alături de acel om. Indiferent de cei din jur, de circumstanțe, de greutăți și complicații, să rămâi înseamnă să știi cu adevărat care îți este locul. Să vrei acel loc, să lupți pentru el și să treci peste orice până va fi bine.
Este ușor să vii și nu să rămâi pentru că abia odată ce rămâi în viața unui om începi să aduni din refulările acestuia, să îl cunoști și la greu, nu doar la bine, și atunci când este nervos, nu doar fericit, când se simte dezamagit, trădat, nu doar împlinit și cel mai important… să reușești ca tot ce ai adunat să nu transformi în venin, ci într-o apă sfântă cu care să îmbeți sufletul celuilalt atunci când simți că nu mai poate. Să reușești să depozitezi tot răul fârâ a-l întoarce, să povestești cu celălalt ceea ce te doare până se așează undeva, adânc în voi, fără a vă mai deranja, să nu te întorci niciodată împotriva celuilalt, să-i fii acolo, la bine, dar mai ales la rău.
Nu este greu sa vii, doar să rămâi!