Suntem obișnuiți să creștem visând fără a cerceta prea mult palpabilul. Profesional vorbind, suntem îndrumați de tineri să tindem la o carieră, să pășim către un anume drum, cât mai ofertant, cât mai bătătorit în pietre prețioase și de cele mai multe ori sfârșim călcând în cuie ruginite ce nu numai că ne străpung tălpile, ci și mințile și inimile care mânate de o naivitate extremă ne-au lăsat să credem că tablourile afișate în galeriile de artă macabră ale societății sunt pictate cu valori în loc de resturi ale unor mizerii lăsate în urmă de ,,marii” oameni ai gropilor de gunoi în care ne aruncăm fără a cunoaște măcar o clipă calea către ieșire.
Proiecții, imagini obținute prin filtrarea unor banalități propagate de către cei cu care ne înconjurăm pentru a ne încuraja în ceea ce ni se pare nouă că va fi rezumatul întregului nostru viitor. Ne încăpățânăm să aflăm toate cele bune despre domeniile în care credem că am vrea să activăm fără a ne gândi măcar o clipă că avantajul oricărei lupte este să cunoști punctele slabe ale inamicului, ci nu doar ceea ce este capabil să facă. Ne alegem cariere în funcție de sumele de bani vehiculate, ținem cont de părerile celor din jur care, în majoritatea situațiilor, nu au nici cea mai mică idee despre ce presupune în fapt acel job, ne entuziasmăm la auzirea unor termeni fals stimulatori precum ,,beneficiu” și devenim propriile marionete obsedate de trudă pentru a ajunge în final nu doar la epuizarea propriilor resurse, nu doar la a fi goi de conținut, ci la constatarea unei dezamăgiri pe care singuri ne-o procurăm atunci când facem alegeri în funcție de muzica altora. Viața este ceva atât de abstract, un element povestit într-un limbaj atât de ambiguu, încât doar de noi ține cum o povestim. Adică, tu ce știi despre viața ta? De câte ori te-ai întrebat dacă tot ceea ce ai făcut a fost pentru că ți-ai dorit acel lucru?
În viață TREBUIE ,,să sădești un pom, să faci un copil și să construiești o casă!” Nu! În viață nu trebuie nimic. Cuvântul ăsta a distrus atâtea suflete, încât numai un inconștient l-ar putea folosi cu lejeritate, mai ales în preajma unui tânar care abia pornește total orbit de sutele de lumini ce îi stau în față într-o lume pe care nici măcar nu știe cum ar trebui să o citească. În viață e bine să sădești un pom, să faci un copil și să construiești o casă DOAR dacă ești în stare să faci asta, dacă îți asumi repercursiunile tuturor faptelor tale și, mai mult, dacă înțelegi că zicala asta rezumată face referire la un singur lucru – la rădăcini. Pomul, copilul și casa sunt de fapt tendințele umane de a se prinde de ceva ce îi poate conferi stabilitatea necesară pentru a nu se pierde în momentele în care lumea se clatină. Rădăcinile sunt cele ce ne ajută să stabilim noi coordonate atunci când avem senzația că motivațiile noastre sunt nule și că nimic din ceea ce am făcut până la acel moment nu mai are rost. Rădăcinile sunt o zonă de confort în care fiecare dintre noi simte nevoia să se retragă, rănit sau vindecat, învingător sau învins, pentru a se reface sau bucura de sine.
Toate astea țin de modul în care alegem să proiectăm aspectele parcursului nostru. Toate sunt legate de tine, de cel pe care îl săruți sau cerți de noapte bună, înțelegând sau nu că este tot ce ai acum și până la sfârșit. Tu să dansezi pe ritmurile propriilor tale melodii, să mergi și să alergi în funcție de cât te țin picioarele fără să-ți pese de cei pe care îi întreci sau lași în urmă, să râzi și să plângi în hohote fix atunci când simți tu nevoia fără să te intereseze de replicile celorlalți și să nu uiți că cei ce te iubesc vor fi lângă tine indiferent de cât de adecvat sau nu ai fi aspirațiilor lor, pentru că tu îți aparții doar ție, iar ei aparțin doar lor!