Dragostea doare și te face să fii neom așa cum nici n-ai știut că poți fi vreodată sau, de fapt, te face să descoperi că nicio zi din viața ta de până acum n-a fost cu-nsemnătate, că nu știai cum se simte, că nu știai ce înseamnă să fii tu. Te face să te-ntorci împotriva firii doar pentru a fi omul celuilalt. Dragostea înseamnă dor de moarte când nu atingi ce te-mplinește și când tot ce-ai vrea aproape se țese doar în vise și-n povești despre viitor. Dragostea e tot ceea ce-ai fi negat vreodată de ți-ar fi spus cineva că vei ajunge să te vinzi iluziei pentru a putea avea parte de puțină fericire. Dragostea adevărată nu șlefuiește, ci umple goluri. Nu născocește leacuri împotriva monștrilor trecutului, ci ridică fortărețe în fața oricui ar răni-o. Dragostea alină, mângâie și încălzește, ea protejează ce n-ai știut vreodată că ai neglijat și are grijă șă-ți fie seară și dimineață pentru a-ți mai duce viața. Dragostea e pasiunea pe care niciun vin n-ar stinge-o și pe care orice înger ar sculpta-o în ceruri, pe care omul ce-o merită ar proteja-o mai presus de propria-i ființă și pe care celălalt o va primi întotdeauna ca pe un dar Divin. Dragostea nu se caută și nu se așteaptă, nu se programează și nu se pricepe prin ale teoriei! Dragostea vine. Vine când ești pregătit. Dragostea adevărată te umilește și te dărâmă până a te cunoaște pentru a te face să înțelegi că-ți ești mai mult decât comoară și că tot ce-ai îndurat rău a fost pentru a ocroti tot ce vei primi. Dragostea e destin și tocmai de aceea te lasă experienței înainte de a se așeza în brațele tale unde știe că va rămâne… de acum și pentru totdeauna!