M-a plămădit bunica și m-a făcut om așa cum nici nu am sperat vreodată că voi putea înțelege măcar că pot să fiu. M-a învățat despre ce înseamnă demnitatea și despre cât de important este să învăț cum să mă port cu ceilalți. Bunica mea m-a învățat de mică despre cât alină un simplu ,,Bună ziua” și despre cât rănește lipsa unui ,,Mulțumesc”. Ea m-a crescut cu simțul responsabilității și mi-a adus aminte la fiecare pas că tot ceea ce fac și las în urmă îmi aparține și că nu am niciun drept să arunc asupra altora eșecurile mele. M-a făcut să înțeleg ce-i munca și ce importantă e răsplata, m-a învățat că-n viață te poți lovi în special de cel căruia i-ai întors spatele când ți s-a părut că nu-i de nasul tău și că tare mai doare rușinea. Bunica mi-a arătat prin lucruri pe care atunci nu le realizam că să fii om înseamnă să nu faci rabat de la confruntarea cu greul și să muncești cu sudoarea frunții ca să te bucuri de ce ai și, Doamne, tare mă mai bucuram de niște povești și o cană cu lapte cu cacao după câteva găletușe de corcodușe adunate. Am învățat de la ea că ceea ce fac trebuie să fie știut doar de mine și de cel de Sus că-i singurul care nici nu-mi va pune piedici și care va ști într-adevăr să mă călăuzească. Mi-a spus mereu că gura lumii n-o astupă nici pâmântul și că atâta timp cât voi vrea să ies din rândul mulțimii voi fi pomenită în vorbele celor mai mari mizerii ale omenirii și, totuși, să nu mă opresc. Mi-a povestit mereu despre cât a suferit încă din copilărie ducând tot greul casei, iar apoi ducând greul casei ei. Prin toate a trecut și a fost întotdeauna mână de fier pe care toți ne-am putut baza și pe care, chiar și acum, când anii o petrec, lumea o salută cu mulțumire și admirație ca pe ,,Floricica lor”. Ea niciodată nu ne ținea lecții despre moralitate și nu ne obosea cu predici și sfaturi care, cu siguranță, nu ne-ar fi interesat, ea ne povestea doar viitorul și situațiile în care vom ajunge, în timp ce noi ascultam cu nesaț fără a ști că suntem protagoniștii propriilor filme. Ne-a învățat că orice să-ți fie omul, numai mamă sau tată nu, că nimic nu doare mai tare decât să-ți vezi copilul suferind. Ne-a învățat că pe nimeni nu respecți mai mult decât pe cel care te-a ajutat și a fost acolo când ai avut nevoie fără ca măcar să-i ceri asta. Ne-a învățat că ce face dreapta nu e treaba stângii și că dacă ceva nu ne afectează direct singura noastră treabă este să privim în altă direcție. Bunica ne-a educat pe toți prin vorbe umile și amintiri și ne-a făcut să înțelegem că demn de respect nu este cel mai în vârstă decât noi, ci tot omul. De orice vârstă, culoare, etnie, sex, religie, ea ne spunea mereu că de-i om, trebuie respectat și că de vom face astfel, respect vom atrage. Ne învăța să mai ,,trecem unul de la altul”, să mai tăcem noi când alții stârnesc furtuni, să mai răbdăm noi viața că toate trec și că nimic nu se întâmplă fără rost. Bunica ne vorbea despre iubire și curaj, ea ne povestea că-n viață nimic nu e mai trist decât să-ți negi dragostea și nimic mai înălțător decât să o accepți. Ea nu trăia cu satul și nici nu ținea cont de canoanele în funcție de care se ghidau toți. Ea se ghida după propria-i inimă și astfel ne-a învățat și pe noi. Ne-a spus că de simțim ceva și nu facem trebuie să ne simțim rușinați de noi, că-n viață toți te pot ierta, dar dacă nu te ierți tu pe tine nu mai rămâne nimic. Bunica ne-a învățat că tot ceea ce facem e pentru noi, că nimeni nu e responsabil de fericirea noastră, că nimic bun nu se construiește ușor și că cel ce dă altuia frâiele propriei sale vieți este doar un înfrânt declarat încă de la începutul bătăliei. Bunica ne-a învățat că orice loc este înflorit de sufletul omului, iar mărăcinii, oricât ar încerca să asuprească floarea vor pieri mereu sugrumați de propriile rădăcini, în final… rămân doar povești. M-a plămădit bunica și acum a venit rândul meu s-o plămădesc și în afară de tot ceea ce încerc să fac pentru a o vedea zâmbind… azi, îi mulțumesc!
Superb!!! 👏👏👏👏👏
Mulțumesc.😇