Și de nu dorm e vina ta, mă ții trează în vise
Mă uit la ceas să mai destram dorințe interzise.
Și totuși am greșit, sunt doar un infantil
Când tu mă destrămai, te veneram umil.
Și-am suportat să-mi neg credința, nu pe tine
Am construit din ce aveam palate, nu ruine.
Păcatul meu n-a fost iubirea, te-am crezut soarta mea
Că n-ai știut citi femeia crezând că-i doar a ta…
Și de ți-as da o lecție, ți-aș predica onoarea
Că nu-i despre averi sau de umplut odaia.
Onoare e când lupți, ești demn de ce-ai ales!
Când știi să tratezi răni ce altul nu a dres.
De-ai ști ce e femeia, ai cumpăni cuvântul,
De-ai ști ce-i fericirea, i-ai da întreg pământul,
Iar de nu vrei să taci în fața-i înnegrită
Să nu uiți niciodată că-i inimă rănită.
Ce ai știut a face nu-i rost decât de râs
Că ai descris o viață în al răbdării curs…
N-ai cântărit valoarea a tot ce ți s-a dat
Femeia ți-a plecat, tu doar un alt uitat.