Slăvesc, Doamne, apusul ce-adoarme întreg pământul
Iubesc, Divinitate, minunile-ți crestate
În crăpături de piele, în cele ce ne schimbă
Și-n toate ce ne-arată lumea printr-o oglindă.
Slăvesc, Tată, iubirea ce-ntâi m-ai învățat
Respect cu drag uimirea și-al frumuseții prag
Privesc cu bucurie și ce nu pot atinge
Admir cu îndârjire pe cel ce ziua frânge.
Iubesc de-a-ntregul cerul și cum ne-adăpostește
De ce ni-i mai presus, ce nu pricep, firește
Slăvesc prin pașii mei luna și mările
Din tot ce ai lăsat trăiesc și zările.
Oricât de-ndepărtat Tu-mi pari, cumva astral
Prin fapte am să-ți fiu al ființei ideal,
Iar de nu voi putea să-ți merit veci povața
Te rog doar să nu-mi fii ce-l ce-ndulcește viața.
S-arunci din casa-ți sfântă cele mai mari furtuni
Să le așterni pe noi, Tu ești în veci stăpân,
Să lași omul cunoaște puterea-ți infinită
Și cu iertarea ta viața mi-i împlinită.
Slăvesc pe cel de Sus, ce-n toate se gasește
Aspir la Tatăl meu ce ură nu primește
Rămân nestăpânit, mâhnit de lungi păcate
De soartă prihănite, de Tine oricum uitate.