Toate-s bune, îngrijite și de fapte făurite
Toate-s false, mascaradă cu iz proaspăt de paradă
Totu-i vechi, dar îmbrăcat într-o haină de atac
Totu-i blând, pare firav, dar i-ascuns pe epitaf.
Și-ncifrez a tale vorbe, le transform într-o armură
Mă dezmierd iar cu durere și te-aștept la cotitură
Și mă bucur de-al meu plâns așteptând al tău surâs
Ce îți piere dintr-un foc petrecut de-al meu noroc.
Împlinesc a mea menire, te cinstesc des cu uimire
Nu pricep cum ești din lut, te destrami, eu pietre duc
Tu te uiți din depărtare, te deștepți târziu, îmi pare
Nu ești demn de ce-ai ales, venerabil ce-ai cules
Habar n-ai despre iubire, habar n-ai de despărțire
Tot ce știi, a fi o stâncă conturând a mea nălucă
Tot ce știi e să descoși, să fii inimii strămoș,
Să transformi dragostea-n ură, să provoci în suflet scârbă,
Să pretinzi că te cunoști, s-aștepți cântec de cocoș
Și să crezi c-a doua zi totu-i nou și toate-s vii
Încercând să uiți ce-ai zis, tu mai bine uiți ce-am scris
Și mai bine te îndrepți un’ ți-e drag să te repeți
Să îți spui povestea iar, despre cum ai vrea să fie
Și cum toate tu le minți, faci din om o teorie.