Netrebnic pământ

Netrebnic pământ

Netrebnic pământ, mi te-a-nghițit cu totul
Măcar de aș fi avut înc-o secundă să-ți fi spus
Eu vraja ta o simt, oricum, e în tot locul
Dar eu tânjeam atunci doar să te fi atins.
Știam că pleci, știai și tu, măi tată
Și mai știam că nu mi-ai fi permis
Să-ncep să vărs râu de lacrimi dintr-odată…
Oricum, orice-ar fi fost urma să fii foc stins.
Îți mulțumesc, măi tată, că mă aștepți ș-acolo
Îți simt și aici aievea, în ceafă, respirația
Nicicând nu te visez, dar plimbi vântul prin mine
Și-mi lași pregnant în suflet tot ce înseamnă viața.
Mi-e ciudă pe destin, aș vrea să-l pot ucide
Să-i iau și eu lui timp, să vadă ce-i durerea
Să știe cum din om, la capăt e poveste
Și-n urma sa rămâne familia și tăcerea.
Să se aleagă praful, să se transforme-n scrum
Să fie osândit de mari cruzimi pe drum
Să fie ocărit, să știe ce-i finalul
În fapt și el a luat inimii mareșalul.