Of, bunici, de-ați înțelege
Câte voi mi-ați oferit
S-ar cutremura pământul
Și m-ați ști mai fericit.
Of, tu, Doamne, luminate
Cum ai pus în patru mâini
Mult suflet și bunătate
Toate duse-n timp pe brânci.
Vă slăvesc încă din iarbă
Și pășesc cu talpa goală
Să mai simt încă o dată
Cum era odinioară.
Să păstrez adânc în mine
Zâmbet cald, naiv copil
Ce eram în fața voastră
Om m-ați învățat să fiu.
Ați presupus că n-am știut
Cât mai sunteți pe aici
Sincer spun că n-am crezut
Să vă simt în veci părinți.
Pentru mine n-ați plecat
Sunteți gând și prețuire
Iar când viața voi v-ați dat
Ați rămas humei uimire.
Nu vă strig des pe poteci
Nu vă laud prin străini
Eu vă țin adânc în piept
Vă sunt rob și pelerin.
Mă înclin în fața lui
E doar piatra încropită
Dar sub ea e un mormânt
Și inima-mi nedumerită.
Voi n-ați plecat, nici pomeneală
Vă simt în raze și în valuri
Și veți rămâne-n mintea mea
Copilăriei idealuri…