Să nu pariezi pe nimeni niciodată
Mi-ar fi plăcut să-mi spun cândva în minte
Să fii bine cu tine și nu îngândurată
Că omul bun rămâne doar până te va vinde.
Să nu-ți pui fericirea în vreun zâmbet de teatru
Și să nu crezi în ochi în care vezi doar patimi
Să nu lași nicio mână să-ți fie templu sacru
Și să nu te dai pradă Iadului plin de lacrimi.
Când vei ști ce-i iubirea, să-tenconjori cu smirnă
Și să te-ntorci credinței ca rob neostenit
Să te ferești de tine, speranța vie înclină
Și te va transforma în fiu dezmoștenit.
Cerul te-o renega și te-o usca pământul
Te-o ocări și marea în care te-necai
Iar îngeru-ți va cere să cerni ușor cuvântul
Pe care-l lași în urmă, pierdut printre șacali.