Minunea mea cea scumpă, de unde-ai poposit
Eu nu te-aș fi cerut că n-aș fi îndrăznit
Să cred că merit astfel un om eu să primesc
De-odat’ să-mi schimbe viața ca și cum e firesc.
Minunea mea firavă, de azi ți-s gardian
Și-am să păzesc întruna ca-n mine să te am
Am să ridic în juru-ți ziduri de pustiire
Ca răul să ocolească iubirea și pe tine.
Minunea mea cuminte, ce mult eu te rănesc
Și nu-nțeleg cum toate le fac mormânt grotesc
Tu să mă ierți, iubito, îți jur c-am să învăț
Cum să fiu demn, să merit, toate câte-mi arăți.
Minunea mea eternă, te culc acum în palme
Și chem oști mari de îngeri, cu visul te încalec
Să-ți cânte-n liniștire, să te conduc spre noi
Și toate ce-au fost rele am distrus amândoi.