Trădarea naște monștri
Și nu e numai faptă
Că și omisiunea
Rănește, nu se-nedreaptă
Ori unde sufletu-i rănit
Tu poți numai a coase
Nici timpul nu mai vindecă
Din rănile serioase.
De stai să peticești
Al sufletului rod
Poți crede și că-nvii
Femeia unui mort.
Ce-i în noi e ca-n natură
Suntem apă și pământ
De mă seci crezând că-ndură
Sufletu-mi e prea plăpând.
Și-n târziu vei înțelege
Cât de mult eu te-am iubit
Și cum tot ce-am vrut vreodată
Ar fi fost să-mi fi sortit.
Totuși soarta se mai schimbă
Destinul, ți-l iei în mâini
Tu alegi ca de acum
Să mă legeni sau îndrumi
Către groapa mea cea sfântă
Întunericul meu bun
Ori lumina să pătrundă
Viața mea de mag păgân.
Și-orice ar fi n-am să te iert
Ai distrus a mea crezare
Nu te cert, dar nici n-aștept
Să-mi mai fi tu alinare.