Cândva aveam senzația că totul se rezumă la bărbat
Ceva, o combinație nefirească între un zeu și-un împărat
Probabil aș fi fost credulă să îl declar al meu stăpân
Și de-aia am rămas fudulă să îl tratez doar ca pe-un spân.
Când tu ai apărut, ai fost așa, ca valul unui vis
M-ai aruncat în lung și-n lat ca pe-al istoriei proscris,
Iar eu, cu mâna mea suavă ți-am mângâiat ‘nainte talpa
Când tu uimit de firea mea mi-ai dat și zestrea, dar și salba.
Credeam cândva că ăsta e al meu război,
S-arăt că-s împotriva lor, să scot bărbat din sân de șoim,
Să las timid din palma mea ce-am fost cândva eu ca femeie
Cutreierând vag lumea ta, cu sufletul la port drept cheie.
Ai reușit. Tu mi-ai răstălmăcit crezarea
Mi-ai luat tristețea, furia, calea și mai presus de tot, înverșunarea
De-acum am renunțat la tot, nu mă mai lupt cu niciun demon
Și te păstrez în al tău loc, al vieții mele trainic gnomon.