Nu ți-aș mai scrie nici măcar un rând
Sau poate o iotă, un jalnic dur cuvânt
Ce-ar mai putea să te lovească?
Din mine ai mușcat cam tot
Și-am mestecat flămând ca demon
Iar eu din mine… nu te scot.
Ai rumegat secunde-n ceas și mi le-ai transformat în ore
Încet, dar sigur ai călcat, pe ce-am trăit, dansai în hore
Și te prindeai de mână viu de ce era mort înăuntru-mi
Ultimul suflu îmi dădeam văzând cum vă mișcați din trunchiuri.
Nu pot să-ți rup un colț de plic ori să-ți întind din ceara mea pe față
Corespondența noastră arde acum… absurd, dar văd și foc și ceață
Te rog să-nchizi, de-acum nu te mai caut
Ți-am mai jurat și nu, nu m-am ținut,
Dar toate au un început, acum mi-ești doar sunet de flaut…