În empirismul ei era atât de demonstrabilă
Că totul pururea-i era calcul de variabilă,
Iar el lipsit de experiență cu-ale iubirii se pierdea
Când ea vorbea despre esență, el tot mereu se-ndepărta.
Rămâi cu noi, îi spuse ea, ușor zâmbind către al ei pântec
Știind că ceea ce urma n-avea să fie cu descântec
Palma-i așază peste ei să-i învelească cu dulceață
Să-și amintească cum din doi crește acum o altă viață.
În legea ei era iertarea, numai așa au renăscut
Din timpul scurs între cei doi cum alții poate n-au avut
Brațele ei îți sunt acasă, în ea de-acum băteți chiar voi
Rodul iubirii voastre crude, rodul ce-nseamnă amândoi!