Suflarea ta, tu blestemate, îmi stai pe umeri neîncetat
Iubitul meu din viermi și șerpi m-ai crescut alt înveninat
Îmi pare rău, îmi cer iertare lumii întregi de ce-am făcut
Dar pentru mine nu-i scăpare să-l las spre a-mi fi necunoscut.
În sânul meu se naște frica de câte ori mi-e că te pierd
Cum eu nu știu ce-i fericirea, doar infernul să îl dezmierd
În sânul meu se naște moartea și, Doamne, cum o-mbrățisăm
Să-mi fie fiică, să-i fiu mamă, noi doi părinți ne-mpreunăm.
Înger căzut, respins de ceruri, te-am luat doar eu dintre morminte
Iar glasul tău cel ascuțit îmi amintea a ta sorginte
Acum, aici, e lumea noastră, iar inima-mi spumegă-n valuri
Tu mortul meu, macabru blând, mi-ești demonul din idealuri.