Mă întreb dacă mai știi cum erai la-nceput?
cum îmi spuneai că nu m-ai căutat și din senin am apărut,
cum promiteai că îți voi fi mireasă
și că-ntr-o zi, cândva, curând vom face împreună casă…
Ce mă amuz, de fapt, nu știi cât doare
să mă abțin, să-ncurajez a ta putere și sudoare
și-n timpul ăsta mă mai refuz puțin…
te plâng în noapte, te-amintesc și îmi mai torn încă un vin.
Mai știi? Îmi povesteai cum lumea trebuie să mă vadă,
să mă citească, să știe despre mine!
Cum vremea a trecut simțeam că nu ai vlagă
să mă mai vrei sau șlefuiești, ți-am devenit o oarecare ca multe altele străine.
,,Te-am pus acolo sus”, mai știi?
Te rog, spune-mi că ai în minte
mă dezmierdai frumos, ca-n vis și simțeam Raiul din cuvinte
Acum, că sunt acolo pusă, pe-un piedestal drept bibelou
nu numai că nu-ți sunt femeie, dar nici altarului cadou.
Credința mea în tine-i oarbă, rabdă s-o vezi și-ai să-nțelegi
când tu prezici schimbarea mea, eu sțiu doar să te venerez…
Iubirea mea cu tine-i mută, ce rost să fie să culegi
un viitor plin de dispută, când eu doar noi știu să păstrez?