Îmi amintesc de când te-am întrebat dacă-i frumoasă…
și tu mi-ai spus simplist că semănăm
că nu e doar serioasă, fată bună de casă,
e și inteligentă, cumva ne comparăm.
Apoi mi-ai povestit o noapte și câteva ore la telefon
și-am vrut să cred că nu-i ceva aparte
totuși, a fost, acum îi ții de dor
și oricât ai nega nu-i sunt copie de teflon.
Mai știu chiar cum îi purtai secretul
și parcă te mândreai cu ea din vorbe
eu toată-ngrămădită cu tine am rămas
și-acum îmi plâng de milă și dansez pe-a tale tobe.
Iar cu promisiune, e vai și-amar de mine
stai liniștit, mai știu tot ce ți-am zis… de bine
mai știu și ce-am cântat văzând întâia oară
tu azi un fel de demon-zeu, comoară odinioară…
Iartă-mă, nu mai pot, am vrut să-ți port în pântec
copilul nostru cald, un suflet, nu te-nduplec
nici despre flori nu vrei s-auzi, dar de-o petrecere pe note
eu îmbrăcată-n alb să fiu, tu să te joci de-a Don Quijote…
M-ai alungat sau plec eu crudă, ce mai contează?
ne-am pierdut!
te voi iubi la mine-n suflet,
dar de azi mi-ești necunoscut!
Și te-am rugat ca spre trădare
tu să nu mergi, îngerul meu…
ai prefăcut mărgăritare
crucea mai grea lui Dumnezeu!
Tu n-ai habar, nu cred că-ți pasă,
iar El cu sânge a plătit
pentru iubirea mea, a noastră
și-acum… cu ce L-am răsplătit?
De mi-oi mai face iar chemare
m-oi undui la sânul tău
îmi pare rău, dar cu iertare
nu poți spăla atâta rău.