Și nu întâmplător, copile, ți-am scris târziu o poezie
Am așteptat să-ți treacă ziua, să te cinstesc puțin, stai, piua!
Nu te mai crede cuviincios să faci pe toate doar cum vrei
Și mai oprește-te să simți și fiori reci, să vezi scântei
Nu te mai plânge-n brațe dulci crezând amarul că-ți îneci
Doar bucuria o înfrângi, tristeții dragi, tu, nu-i mai pleci!
Nu mai rodi a tale vorbe printre adulții cei bătrâni
Și nu mai cere milostenie de înțelept de la cei buni
Nu te mai crede neînfricat și-adu-ți aminte cum făceai
Păcate grele, vorbe slute, greșeli micuțe când plângeai
Nu ne mai cere nouă scuze, tu doar asumă-ți ce trăiești
În sânul tău, da, ești copil, dar pentru noi adult te crești
Nu te mai răsfața cuminte, nu te mai cerne din priviri
Nu te mai face că nu știi că la final sunt amintiri!