M-am îmbrăcat cu cea mai frumoasă rochie
S-a așezat greu pe trupul meu golaș,
Iar sânii mici mi-i sufoca simțindu-mă pe muchie
Și întrebând de mi-oi mai fi tânărul meu ostaș.
Mă uitam lung în depărtare de ai să vii să mă privești
Iar mintea năștea arătare cum n-ai văzut nici în povești
Mă sprijineam de un pian la care îmi cântai cândva
Ce fericiți eram, iubire, ce bine jucai dumneata!
Mi-am ridicat pe la genunchi din materialul negrei fuste
Verificându-mă la toc de mă mai ține printre muște
Cum funerarul dă târcoale, îl simt și-ncerc să mă feresc
Și totuși intră adânc pământ pantoful meu spre jos ceresc.