Să-i spui, te rog, ceva Domnului Comandant!
Că de vei lăcrima la bord nu ți s-a dus din bărbăție
Și că-ntr-un colț de lume trist plânge a ta femeie scriind o poezie!
Să-i spui, te rog, cum ne iubim!
Cât de bolnav îți port eu totul ție
Și cum seară de seară tot iți scriu…
Ce-i pasă lui că ne desparte atâta drum?
Când desenați pe hartă kilometrii-s o prostie…
Să-i spui, te rog, Domnului Comandant
Că nu-i crimă mai mare-n lume decât e dorul de soție,
Să-i spui că n-are el simți c-atunci când tu privești în ape
Tu vezi doar dansuri de copii și-n poze tot ce ne desparte,
Să-i spui că n-are niciun drept să-ti ia din zâmbetul timid
Oricum afară ești tot tu, dur, brav, onest, puțin arid
Pe dinăuntru… te știu eu, cum nimeni nu te-ar putea ști
Când suntem noi, ne transformăm, perechea lumii, doi copii!