Pășind pe piatra de soare-nfierbântată
Mă așteptam timid de bărbați să fiu certată,
De femei să fiu privită într-un mod neiertător
Că hijabul nu mi-l port cum cere cultura lor.
Nici n-am îndrăznit s-o fac!
Prima oară a fost batic,
O eșarfă transparentă
Dintr-un voal, dintr-un butic
Și-ncercam cu stângăcie
Să-l așez frumos și demn
Să nu vad vreun chip islamic
Judecându-mă ca lemn!
Eu speram să mă-ncadrez
În lumina lor cea albă
Ce din marmură-mi ieșea
Zi de zi în calea arabă
Eu speram să fiu primită
Ca și cum aș fi de-a lor
Și cu zâmbet au făcut-o
Că uitasem de decor.
Mă simțeam din peisaj
Și uitasem cum purtam
Dragul meu batic pe cap
Ce mereu îl așezăm
Și uitasem c-am venit
Doar să-i vizitez puțin
Și-am rămas cu sufletul
Tot nisipul să-l sprijin.
Mă gândeam la soarta mea, la viitorul meu aici,
Din deșert mă nasc și eu, aici simt că am lipici
Chiar de port în suflet Zeu, altul decât pe Allah
Acum știu că e și-al meu adoratul lor hijab.