Tot mai tare mă strângeau pereții
În realitatea mea și casa mă învinge
Nu doar că mă sufocă, dar scoate-n calea mea
Tot ce nu mai pot eu să știu că mă atinge.
Mă asurzea cu liniștea
Parcă urla din toți rărunchii
Ce mai avea și ce voia
Era să-mi ia și-ultime pârghii.
Mă agresa cu ce-adunase
Cum eu demult mă desprinsesem
Și-o mai rugam doar să mă lase
Să dau foc ei, c-o alesesem.
Mă amuțea din argumente
Și gesticula furioasă
Îmi amintea ce va urma
Și m-alunga din vechea casa.
Părea un om și mă ura
Neacceptând c-o păresesc
Acum e adio, draga mea
Îmi pare rău, cămin grotesc…