Oare te gândești la mine? Îți lipsesc ori nici măcar nu știi
sau poate e mai bine și-ți sunt doar inerentă
tratându-mă ca piesă din jocuri de copii…
Oare ți-e greu să nu m-auzi? Să nu îmi simți vibrația vocii?
sau m-ai uitat deja ascunsă țintind spre anii tinereții?
Poate că realizezi acum că pieptul meu nu ți-e acasă
ori te frămânți ca un ateu întors credinței dintr-odată…
Oare mă simți? Mă-nec, mă chinui și-n mintea mea rodește teama
că tu prin vorbe ai distrus sufletul, pielea și coroana
Poate acum, de la distanță, ai înțeles că nu ne vrei,
când eu naivă-ngenunchiam rugându-mă pentru a fi trei
Poate-ai văzut că ți-e mai bine în suflet de femeie rece,
îmi pare rău, iubitul meu, dragostea mea și Iadul trece.
Nu mă poți duce? Mi-ai mai spus…
c-atâta poți, c-atâta știi, dar să nu uiți să-ți amintești
că din mormânt nu mă învii!
Să-ți amintești la sânul ei că eu trădarea ți-am gustat
tu ai rămas în astă lume, dar ești de-acuma blestemat!