Iubirea este cu siguranță un sentiment pe cât de înălțător, pe atât de tulburător pe care nu mulți reușesc să îl stăpânească în așa fel încât să nu-l distrugă. Iubirea se simte, se învață, se trăiește și ne face de cele mai multe ori incapabili în fața propriilor frici de a pierde ce abia atunci cunoaștem.
Despre suflet și dor sunt atât de multe de povestit, încât nici măcar nu este nevoie să povestim ceva. Sufletul și dorul sunt pur și simplu ale noastre, individual, percepute și manifestate în funcție de anduranța fiecăruia. Sufletul ne e casă, iar dorul ne e foc… ne e armă letală împotriva propriilor alegeri pe care incontrolabil le putem nimici copleșiți de teama de a nu fi suficient de buni, de frumoși, de a nu merita pe celălalt.
Dacă iubești ești efectiv legat de suflet. Nu de al tău! Ci de al celuilalt. Simți, înduri, creezi, suferi și te bucuri împreună cu el. Iubirea adevărată este reciprocă. Este o fundă al cărei nod depinde de ambele panglici împreunate. Este linia ce unește marea și cerul. Este fiecare adiere de vânt ce mângâie părul unei femei. Iubirea este calea către mai bine, este curaj și răbdare. Și dacă iubești… cum să te desparți de suflet? Poți trăi fără el? Poți, dar… nu ești om! De fapt, ești, dar fără suflet!
Iubirea ne face umani, sufletul este de fapt cel ce înmagazinează milioane de sentimente ce se petrec în noi într-o fracțiune de secundă, toate declanșate de o privire, de o atingere, de un cuvânt sau de o promisiune. Iubirea e puritate și căldură, e un război în care niciunul nu are habar că intră. Nicio iubire adevărată nu a fost scrisă vreodată ca având un început glorios. Toate au fost călcate în picioare, toate au fost presărate cu lacrimi și dezamăgiri, toate au fost grele și sub egida unor mari nesiguranțe, însă la final, finalurile acelea fericite… au rămas doar cele ce au contat. Cele scrise în stele, iar noi… am fost doar pionii celor ce le-au scris, singurul merit fiind acela de a lupta într-atât încât finalul jocului să fie al nostru.