Mâna-ți tremurândă
Capul mi-a aplecat
Și m-a lăsat mai goală
Ca pe orice palat
Care umbrit de-nfrângeri
A rămas pustiit
Și-ale cărui povești
Un suflet au umbrit.
Te-aș fi primit în mine
Să mă inunzi cu totul
În inimă și-n minte
Să-mi surâdă norocul.
Aș fi crezut prostește
Că mă iubești cu-ardoare
Când tu voiai să fii
Doar stea asupritoare.
Cu mâna-ți tremurândă
Ușor m-ai mângâiat
Apoi strângeai în palme
Un trup greu încercat.
Tu nu voiai s-amesteci
Dragostea cu blestemul
Așa că ai lăsat în urmă și Edenul.
Eu deși am știut
Că îmi vei fi călău
Ți-am dat ce-am cunoscut
Demult ca fiind al meu
Și m-am îndepărtat
De crezuri și de patimi
Lăsându-mă în urmă
Plutind ușor în lacrimi.
Mâna ți-am acceptat
În jurul gâtului
Am vrut doar să respir
Sub apa Iadului.
Tu m-ai cuprins firav
De frică nu priveam
Și m-ai rănit suav
Eu moartea o primeam.
Eu o vedeam frumoasă
Ca-n stele cum privește
O ghicitoare surdă
Ce doar le potrivește.
Lăsasem pentru ochi
Ce aș fi auzit
De mi-ai fi spus dintâi
Că-n fapt nici n-am trăit.
Acum că e final
De dor, de om, de veste
Îți spun ca eu am fost
Doar fragmente funeste
Pe care acum le-accepți
Cu greu ca o răsplată
Pe care-ai câștigat-o
Din fata-ndurerată
Care nici n-ar fi fost
Pe-acest Pământ vreodată
De nu s-ar fi născut
Să-ți fie ție soartă,
Destin și înțeles
Despre ce e iubirea
Despre ce-nseamnă vorba
Cât doare adormirea.
Ea nu doar că îți ia
Din brațe ce ai strâns
Te lasă-n întuneric
Al tău propriu învins.
Tu de o pierzi o dată
Etern să înțelegi
C-ai fi putut s-o ai
Nu efemer, ci-n veci.