Eternitate, nu efemeritate
de mi-ai fi spus cândva în față… aș fi râs
As fi privit iar cerul întins, umil pe spate
Și aș fi așteptat să vezi iar un răpus.
Cum de ai fost în stare? Tu sfânt înaripat!
să îmi asculți din rugi, să mi-l aduci salvat,
să-l scoți doar pentru mine din mlaștini și ușure,
să-i ierte chiar și Domnul ce toate ce le-a-ndurat
apoi să-l pui în brațe femeii lui de neuitat.
Credeam c-ai stat cu frica-n sân
să nu mă pierzi într-un moment,
însă știai bine ce faci
mă pregăteai mausoleu.
Eu sunt aici și e și el
ne vom uni ca unul,
iar el iubire-mi va jura să-mi fie veci tribunul.