Demență, Doamne, ce prostie!
Să mă imaginez negând un chip de lut,
o nebunie!
Să văd ‘nauntrul meu regate unde domnesc numai făpturi
pe care alții le-ar vedea doar monstruoase creaturi.
Demență, Doamne, puritate!
Mi-ai dat să mai trăiesc ori moarte de păcate
Să mă ierți poți oare de firea mea cea strâmbă,
de șerpii ce mă cer și inima-mi inundă?
De toate ce mă fac să fiu o umbră goală
din care ies doar demoni ce din morminte scoală?
Oricare putrezit, oricare necurat
ce oricât a greșit, ți-este acum legat
Orice nenorocit, orice neînvățat
de care chiar și cerul s-ar fi desprins curat!