Nu cred că m-ai auzit, deși te strigam întruna
cu un glas stins de neclintit
zbierând în șoapte ca nebuna.
Și totuși mila ta cea stinsă m-a renegat ca trădătoare
că ți-am admis de multe ori minciuna dură și-arzătoare,
Dar astăzi am decis să-mi pleci!
să nu te văd și să mă treci
pe lista celor toți uitați…
Ți-am fost poveste de iubire
Tu m-ai uitat pentru împărați!
Ești încă aici și neprielnic
îți duci o viață de nemernic,
dar nu uita că din extreme
doar cel de Sus pe toți ne cerne!
De mergi încet spre întuneric
să te târăști prin praful meu
ce l-am lăsat plângând cu jind
când te-ai desprins de Dumnezeu.
De vrei să-ntorci a ta plecare
te va primi, suntem copii
ai celui ce spre mântuire s-a răstignit printre cei vii
ca să ne poarte-n brațe sfinte
și să ne ierte de păcate
tu încă spui ca nu mai vrei,
dar pentru noi El veșnic poate.
Ridică-ți fruntea, împreunate să-ți fie palmele, credință
și tot ce-i ceri să fie tare, rostit cu multă umilință,
iar de-l aștepți te va cuprinde, de brațe te va ridica
într-un final vei ști cunoaște că asta este crucea ta.