Oamenii te-nlocuiesc ușor
Că-i țesătură de mătase ori zala unui cavaler
Să fugi de tot ce se mai coase!
Să nu păstrezi, fetița mea, privirea ta în jos vreodată
În fața vreunui muritor ce nu te-a prețuit curată
Să nu te-ncrezi în jurăminte, să te ferești de-orice povești
Într-un final toți vor pleca, iar tu tot singură îmi ești.
Tu nici nu știi ce fericită te regăsești de fapt în lume
Că-n timp ce toți se plâng de oameni, ție nu-ți pasă doar de sume
Și nu-i aduni ca pe obiect, și-i prețuiești dacă îi ai,
Iar dacă nu, tu înțelegi, ăsta e cursul unui trai!