Cândva, așa cum ți-am promis, vei fi în cartea mea
Bucata aia care m-a durut și care tot va sângera
Chiar și atunci când te revăd, știind că iarăși am să plec
Să fiu eu rău, dar să m-asigur că mă întorc să te-amintesc…
Cândva, vei auzi de-o altă autoare
Un nume brusc, fictiv ori ales la întâmplare
Și chiar de nu-ți voi spune, eu voi găsi o cale
S-ajungă-n mâna ta, seara s-o citeși în poale.
De la revedere îți mai spun doar ce aș vrea
Nu știu când am să vin ori unde-am să mai plec
Aș vrea doar să te am ascuns cumva în mine
Cu tot cu vorbele ce parcă nu-ți mai trec.
Te-abții poate de grijă ori poate doar te joci,
Te-abții poate de frică pe tine să te-ntorci
Te-abții poate de drag, să nu mă ții în loc
Și totusi vrei să-mi fii în cuprins doar epilog?
Să ții, bărbatul meu, mereu privirea dreaptă
Și să mă ierți mereu când mânia se dezgheață
Să înțelegi, om bun, că nici eu nu am vrut
Să-ncep să te iubesc ca pe-o miză de barbut.
De fapt nici n-aș fi vrut să mă îndrăgostesc,
Tot eu cu jocul meu calc subtil, diavolesc,
Te rog, măcar atât, de nu îmi spui ce simți,
Primește-mă-napoi, când vin, să mă alinți…