Și multe vorbe mi le-ai spus în vânt
Rostite ori mai tare ori cu un iz de ceartă
Ori m-ai lăsat să cad, să mă cufund în dor adânc
Și felul ăsta de-a iubi e singurul tău fel de artă.
La semafor îmi amintesc de tine
Rememorez câteva zeci din ce-am trăit într-un minut
Și mă întreb de te-oi mai ști, străine
Și cum să te aduc măcar puțin pentru un sărut.
Conduc și văd cum oamenii îmi trec
Prin fața mea ei lasă-n urmă ceva din viața lor
Eu tot ce vreau e noaptea să-mi petrec
Așa cum pot, tot fără tine și mult dor.
Și îți mai las pe-o foaie tot rescrisă
Ce încă simt, că nu-mi ești întâmplător
Că mai degrabă decât să mă faci să-ți fiu prezisă
Am fost aleasă de-nceput să fiu cea făr’ de gând de-amor.
Tu m-ai cusut cotor de carte tare
Ca în arhive să fiu păstrată ani
Dar ține minte, orice ai face, dă-mi crezare
Pe toți am să urăsc, iar pe tine-am să te am!
Îți mai spun de încheiere doar atât
Păcat că nu mă vezi, de ai ști tu cât doare!
Eu tot te las să faci, să spui, să crezi,
Eu iar te iert și las în urmă, spre a ta încântare.