Înger coleric
N-ai cum să știi sclipirea sorții doar din pereche de ochi simpliN-ai cum să știi venirea morții doar din răbdare […]
N-ai cum să știi sclipirea sorții doar din pereche de ochi simpliN-ai cum să știi venirea morții doar din răbdare […]
Și-am renunțat! De azi carnea copilei mele insuflă aer de femeieȘi-acum, să știi ultima oară, eu sunt aici, la suflet
Ți-aș mărturisi mai multe, dar n-am s-o fac, nu-i cu putințăSă te distrag din drumul tău, să simți vină și
Te-aș recunoaște în orice circumstanțăDoar să te aud cum vii ca să mă iei‘naintea mea să fremeți cu a ta
A murit iubirea noastră sugrumată de-al tău dorCe l-ai fărâmat în tine ca pe-un mag rătăcitorEa vestise-n lumea noastră numai
Oare mi-ai sta bine? Să mă îmbraci în serile de iarnă ca și cum nu m-ai fi uitatSă vii să
Știi? Lumea mea era numai din plușuriși-un ghemotoc de blanăfăr șansă de retușuri…În jurul meu dansau adesea jucăriidorindu-mi doar s-aud
Tu n-ai avut nisipul nici măcar pentru tinePe mine… m-ai uitat demult, m-ai așternut senil în rimeCe nebun ai fost
La pragul casei au rămas doar tălpi murdare, osteniteCare prin viață au calcat și-acum de soartă-s prigoniteÎn aste urme văd