Gnomon
Cândva aveam senzația că totul se rezumă la bărbatCeva, o combinație nefirească între un zeu și-un împăratProbabil aș fi fost […]
Cumva eu n-am trăit până la tineȘi-acuma că te am, mă simt fragilă, dar mi-e bineAi înmuiat în mine tot
Știi? Uneori simt cum muști din mineȘi cum mă sfârteci făr’ de gândCă vei rămâne fără mine. Te văd turbat
Știai cumva a faceCa de mă-ncredeam în tineSă mă ții din nou pe aceSă fim iar două destine. Știai cumva
Uneori nu ne mai trece timpul și, din păcate, cred că puține dintre sufletele astea înnegrite care rătăcesc pe pământ
Păstrasem o bucată de hârtieTe-am urmărit la masă, ți-ai șters buzele de eaDe câte ori am tras-o cu gura mea…
Din tine n-ar fi putut să iasă niciodată ură, doar învățai. Parcă simțeai cumva că toată indiferența și nemulțumirea urmau